duminică, 29 noiembrie 2015

Zăpadă la Semenic

Eram curioși să luăm pulsul primei zăpezi pe sezonul acesta, așa că ne-am urcat în mașină și am plecat la Semenic prin Slatina Timiș. Pe măsură ce urcam spre Brebu creștea și stratul de zăpadă. Pomii erau atât de frumoși îmbrăcați în mantia asta albă, păreau niște dulciuri trași prin zahăr pudră!
(Se pare că abuzul de dulciuri din ultima perioadă se resimte și la scris :))

Am mers până aproape de vârful Gozna, dar nu se vedea absolut nimic. Era totul într-o ceață densă, abia puteam distinge traseul pe care să mergem. Vizibilitatea era undeva sub 10m și bătea vântul.
Happy 4 people și o șosetă buclucașă :)

miercuri, 25 noiembrie 2015

Nostalgia alergarii de dimineata

Uneori, prea rar comparativ cu cât mi-aș dori, reușesc să ies la alergat dimineața. Copiii dorm, ziua se îngână cu noaptea, lumea abia începe să mișune pe străzi, câinii sunt puțini și stau ascunși, pescarii deja sunt pe mal.

De fiecare dată când ies la orele astea matinale la alergat îmi amintesc de liceu și de înviorarea pe care o făceam. La 6 dimineața deșteptareeeea, plantonul intra și ne dădea trezirea. Uneori era mai blândă, alteori mai dură de își auzea vrute și nevrute. Câteodată plantonul ăsta venea înainte să sune goarna și atunci iar ne roțăiam la ea că ne-a trezit prea devreme. Cert e că vroiam să dormim, mai mult, dar ziua noastră își avea startul tot timpul la 6 dimineața.
Platoul adunarilor noastre

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Frumoaso!

Aseară Maria a dormit la sat, la părinții lui Răzvan. Dimineață a adus-o Ralu acasă. Mi-a zis că nu au apucat să mănânce, Maria a preferat să se uite la desenele cu Sofia.

Cum a ajuns a început să o caute pe Văcuți, jucăria ei preferată cu care doarme, se dă pe tobogan, mănâncă, aleargă, dar aceasta era în mașina de spălat. Se învârtea bine acolo, cu apă și detergent, în timp ce Maria o urmărea atent.
În 5 minute au început mârâielile:" Dar nu o văd pe Văcuți! Unde e? De ce nu se mai vede?"

marți, 10 noiembrie 2015

Mama de la Ioan

Măi, când copilul acesta zice "ma-ma" îmi vine să-l mănânc.