Astfel pentru mine a fost esențial să-mi păstrez stilul de viață și pasiunile, chiar dacă a apărut o nouă ființă în familie care depinde de mine 100%.
Sarcina mi-a fost ușoară, fără grețuri, fără stări de somnolență, fără pofte, schimbările resimțite erau cele de volum, începusem să capăt un balon în față. Așa că în sarcină am mers la munte, am cărat rucsacul în spate, am dormit în cort, la cabane și refugii, am fost la schi...doar ca fotograf:) și am mers la lucru până în săptămâna37. Ah....și am alergat și la un maraton montan, dar atunci nu știam că sunt însărcinată. Mi-a fost bine, de asta le-am facut pe toate de mai sus și simțeam că pot.
Nașterea a fost de asemenea ușoară, 3ore de travaliu, ultima a fost mai intensă și mogâldeața a apărut: copil plângăcios cu note înalte la țipete, dar sănătos.
Am alăptat-o la 2h de la naștere și apoi încă 18 luni prin toate locurile posibile: pe bancă în parc, la cumpărături, în mijloace de transport în comun, la munte, la mare, la evenimente.
Mi-am purtat copilul în sisteme specifice, eu am folosit wrap, Boba și rucsac de munte special de cărat copilul și asta cred că m-a ajutat să am mobilitatea de a face tot ce mi-am dorit
La 5 săptămâni de la nașterea Mariei am vrut la munte, îmi era dor. Am făcut bagajul, mi-am legat copilul în wrap, rucsacul în spate și am plecat. Am mers 2h pe jos de la mașină până la cabană, am dormit acolo, ne-am plimbat în aerul curat de la 1800m altitudine și am revenit acasă încărcați cu energie. A fost superb!
Când Maria avea 6 săptămâni m-am reapucat de alergat. Mergeam la stadion, soțul stătea cu copilul și eu mă bucuram de pasiunea mea.
Ulterior, am mutat sesiunea de alergare dimineață de la ora 6. Mogâldeața dormea, soțul dormea și eu mă răsfățam 45 de minute în aerul dimineții cu muzică și pași vioi de alergare.
La 2 luni am luat-o pe Maria tot în wrap și am participat la un semimaraton montan de 21km pe Valea Cernei. Îmi era dor de atmosfera de concurs, soțul alerga la maraton(45km), așa că eu nu aveam de gând să-l aștept la finish stând. Pe traseu am alăptat-o, am schimbat-o de pampersi, am cărat-o ba în brațe, ba în wrap, a plâns, a dormit, m-a studiat intens, ne-a și plouat, dar am terminat cu bine....a fost o experiență de neuitat pe care mă gândesc să o repet și la bebe2.
La 4 luni eram deja în plină vară, Maria fiind născută în martie. Am vrut să ieșim cu cortul la munte. Așa că din nou: bagaj făcut, cort, izolir, haine, noi 3 și direcția Retezat. Am făcut o tura pe munte și seara ne-am retras în Poiana Pelegii, unde ne-am instalat cortul, sacii de dormit și la somn cu noi. Maria a dormit mai bine ca acasă, noaptea au fost spre 7grade, iar dimineața când am ieșit din cort erau 10grade. A doua zi am mai făcut un traseu pe munte și am revenit la mașină pentru a pleca acasa.
Aproape în fiecare weekend plecam la munte, în ture scurte de o zi sau cu dormit la cort/cabana. Pentru mine a fost esențial să păstrez contactul cu natura, cu muntele, îmi dă energia de care am nevoie pentru o săptămână întreagă.
La 9 luni am făcut revelionul la cabană la munte unde pe timp de iarnă nu există acces cu mașina. Din nou: copil legat de mama, rucsac în spate, soțul și alți prieteni lângă noi și am plecat pe jos 2.5h de la mașină până la cabană. Nu vă imaginați condiții fantastice, era iarnă afară, zăpadă din plin, în cameră era o sobă cu lemne, baia era la etaj, fără apă caldă și lumina era pe generator, deci la 22 maxim se stingea. Am stat 3 nopți, i-am făcut baie în oală (da, ați citit bine), am alăptat-o, i-am dat să mănânce exact ce mâncam și noi, dar adaptat la vârsta și necesitățile ei. Experiența asta a coincis și cu un puseu de creștere, a plâns mai mult decât de obicei, cerea mâncare mai des, dar totul se rezolva prin alăptare.
La 11 luni am plecat la ski în Austria. Soțul schia, eu urcam pe pârtie pe jos cu ea în Boba sau în rucsac, ne intersectam pe pârtie de mai multe ori, la prânz ne întalneam sus pe varf și mâncam împreună, apoi porneam la vale toți trei.
După fiecare excursie de-a noastră am simțit că Maria evolua foarte repede, creștea, se dezvolta, avea abilități noi.
În nici una din ieșiri, ea nu s-a îmbolnăvit și nu am simțit că suferă în vreun fel că eram în alt mediu.
Tot cu ea am fost și la pensat, tuns, epilat, cumpărături, etc, dar astea sunt pentru mine necesități și nu pasiuni.
Pănă la urmă, atâta timp cât oamenii din jurul copilului sunt fericiți, și el e la fel!
Și despre asta e vorba....copilul nu te leagă de casă, copilul e doar legat de tine ca părinte. Tu poți face împreună cu el tot ce-ți dorești.
Consider că în viața noastră frumoasă a apărut Maria ca să-i împărtășim și ei bucuriile noastre, așa că e important să continuăm să facem activitățile care ne bucură, care ne dau energia și care ne definesc pe noi ca indivizi.
Sigur, suportul celor din jur de binevenit (bunici, prieteni), dar contează cum gândești TU în fața acestor aspecte.
Copilul nu e o piedică!!! Arată-i viața ta minunată așa cum este ea, iar el va fi fericit sa te cunoască fericit si împlinit!
